Oameni potriviți, la locul potrivit. Cum faci selecția de resurse umane

Procesul de selecție a angajaților este o etapă extrem de importantă pentru departamentul de resurse umane. Aceasta constă, în principal, în identificarea calităților, a certificărilor, motivațiilor și viziunilor, precum și a trăsăturilor de personalitate. Toate acestea se pot realiza prin chestionare, teste psihologice adecvate, evaluări anterioare sau interviuri aprofundate.

Cu toate acestea, succesul unui candidat la viitorul loc de muncă depinde de o serie de factori specifici, care, în marte parte, sunt condiționați de tipul de muncă pe care urmează să îl efectueze. Aici putem vorbi despre abilități precum perverență, capacitate de adaptare, inteligență socială, comunicare, motivație, determinare sau independență.

Etapele procesului de recrutare de resurse umane

De obicei, este recomandat ca pe lângă specialiștii în resurse umane, în timpul interviului să existe și un manager direct, acesta fiind cel mai în măsură să prezinte aspectele profunde ale locului de muncă. Totuși, acest lucru nu este întotdeauna realizat, așa că, specialiștii apelează la toate aptitudinile pe care le au pentru a eficientiza procesul de selecție.

Pentru a alege cel mai potrivit personal în cadrul unui departament, este nevoie de un plan strategic. Acesta este realizat de managerul de resurse umane, în colaborare cu managerul direct, și trebuie să conțină obiectivele definite ale organizației, apoi să stabilească calificările și abilitățile care sunt necesare pentru ca personalul ales să îndeplinească sarcinile presupuse de funcțiile disponibile.

Prima impresie contează întotdeauna, tocmai de aceea, relaționarea cu posibilii angajați trebuie gestionată extrem de atent, pentru a le oferi acestora încredere, siguranță și credibilitate.

Cu toate acestea, înainte de a stabili numărul de anagajați necesari și profilul acestora, departamentul de resurse umane încearcă să anticipeze pașii pe care organizația îi are de parcurs pentru a-și atinge principalele obiective.

Principalele etape în procesul de selecție constă în luarea interviului pentru eliminarea preliminară a angajaților, urmată de o altă intervievare, testarea candidaților pentru selecție, verificarea referințelor acestora, intervievarea finală, luarea deciziei de angajare și instalarea lor în noile posturi.

Testele folosite în selecția profesională pot fi de inteligență, vocaționale sau de personalitate. Prin acestea, pot fi evidențiate caracteristici precum temperament, atitudini, interese, grupuri de apartenență sau aspirații.

Intervievarea candidaților este cea mai folosită metodă de selecție, însă, în același timp, este și cel mai adesea criticată. Interviurile pot fi atât formale, cât și informare. Cele formale sunt realizate pentru a evita discuțiile lungi și a identifica în mod rapid posibilii angajați, în timp ce interviurile informale sunt axate pe schimbul de informații și oferirea oportunității de a discuta în mod natural despre avantajele locului de muncă și șansele de dezvoltare sau promovare în cadrul companiei.

Cu toate acestea, un lucru este sigur, orice metodă de selecție trebuie să fie strâns legată de planul general al firmei.

Eficiența unoe metode este stabilită de răspunsul la următoarele patru întrebări: este practică?, are abilitatea de a face selecția între angajați?, oferă rezultate consistente?, oferă validitate în alegerea celor mai buni solicitanți?.

În ceea ce privește testele psihologice, acestea au diverse avantaje și dezavantaje. Părțile mai puțin avantajoase constă în faptul că răspunsurile pot fi false, influențate de diverși factori și nu măsoară calitățile necesare unei firme.

Ce urmează după selecția de resurse umane

Așa cum am spus la început, selecția este un proces extrem de important și este decisiv în construirea unei echipe. Cu toate aceestea, misiunilea specialiștilor în resurse umane nu se încheie odată cu găsirea persoanei ideale pentru un anumit loc de muncă. Din momentul realizării acestei etape, începe ce-a doua, în care aceștia trebuie să îi introducă în lucru pe angajați, să le creeze condiții pentru dobândirea unei imagini de ansamblu asupra noului mediu de lucru și să facă primii pași pentru stabilirea unei comunicări între aceștia și restul membrilor echipei.

Viitorul în sectorul de resurse umane constă tocmai în atenția acordată selecției de personal, dar mai ales, dezvoltării acestuia, plecând de la premisa că oamenii sunt cea mai importantă resursă din orice companie.

În fața oricărei tehnologii moderne stau calitățile, inteligența și calificările unui angajat. De aceea, se urmărește ca în cadrul unui departament de resurse umane să existe persoane bine pregătite, care pot direcționa în mod corespunzător angajații și știu să îi motiveze pentru a-și atinge cele mai înalte scopuri corporative.